Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 septembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Vegh Alexandru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte, Stimați colegi,
Vreau să vă spun că Legea pensiilor nici în momentul de față nu se respectă în România, pentru că raportul dintre salariul mediu brut pe economie și valoarea punctului de pensie, cum prevede Legea nr. 263/2010, nu este respectat. Asta este altă problemă. Dar explicația dată de doamna secretar de stat, că nu putem mări alocațiile de stat pentru copii pentru că trebuie să acordăm celor prevăzuți de Legea nr. 416/2001, mi se pare chiar hilară și nedreaptă, pe undeva, pentru că avem bani să dăm celor care vin după bani cu Mercedesuri, dar nu avem bani să dăm celor care stimulează, să zicem așa, creșterea demografică a României. Eu cred că Guvernul trebuie să găsească resursele necesare pentru creșterea alocațiilor de stat pentru copii, pentru că suntem țara în care..., cred că suntem în Europa pe ultimul loc cu nivelul alocației de stat pentru copii.
Pentru acest lucru, Grupul parlamentar al UDMR susține proiectul de act normativ de astăzi.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.