Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 decembrie 2015
procedural · respins
Octavian Liviu Bumbu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Vreau să vă prezint rezultatul unei analize succinte, făcută în 21 de state ale Uniunii Europene, care arată cam așa: taxele notariale în România sunt mai mari de 14 ori decât în Germania, de 5 ori decât în Franța, de 6 ori decât în Austria și Spania și de 4 ori decât în Belgia.
Știm foarte bine că pe lângă multele asociații profesionale și aceea a notarilor s-a transformat într-o castă în interiorul căreia, practic, nu există concurență.
Am avut curajul, la solicitarea cetățenilor, să propunem reînființarea notariatelor de stat pentru a permite accesul și celor fără bani la serviciile oferite de notariat.
Motivațiile în respingere sunt, în principal, de natură ideologică, că ar reprezenta un pas înapoi. Dar eu, din nou, reafirm că avem nevoie de un stat intervenționist în această perioadă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.