Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 februarie 2014
Declarații politice · adoptat tacit
Mircea Gheorghe Drăghici
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați senatori,
Este vorba de o propunere legislativă privind adoptarea de măsuri specifice în vederea dezvoltării comunităților sărace.
Această inițiativă legislativă a plecat de la un studiu de impact făcut de o organizație nonguvernamentală, _Policy Center for Roma and Minorities,_ și, în urma acestor studii vizavi de impactul fondurilor structurale, fondurilor europene adresate comunităților sărace, au reieșit niște concluzii, printre care și aceea că există un vid legislativ vizavi de comunitățile sărace.
Ne aducem aminte cu toții că pe Programul Național de Dezvoltare Rurală, pe măsura celebră 322, care a adresat 2,5 milioane de euro pe proiecte europene către comunitățile din mediul rural, unul dintre indicatorii care făceau ca proiectele să primească un punctaj suplimentar era indicatorul legat de gradul de sărăcie, gradul de sărăcie pe o hartă care a fost în continuă schimbare, în funcție de carnetul de partid. Ne aducem aminte că au plecat acele proiecte cu preponderență către județele portocalii, neavând, în realitate, nicio legătură cu indicatorii pe care Comisia Europeană îi pune în practică atunci când măsoară gradul de sărăcie.
Banca Mondială desfășoară la acest moment, în România, creionarea unei hărți a sărăciei pe comunități sărace în mediul urban, dar nu avem deloc indicatori relevanți pentru mediul rural... De aceea, am simțit nevoia să promovăm o astfel de inițiativă legislativă prin care să se realizeze, pe o matrice de indicatori conveniți cu Comisia Europeană, această hartă a sărăciei.
La ce ar fi utilă? Bineînțeles, pentru adresabilitatea fondurilor europene în perioada programatică 2014–2020.
Propunerea legislativă pe care v-o supun astăzi atenției are două segmente importante, și anume crearea unui grup de lucru pe care noi l-am văzut în subordinea Secretariatului General al Guvernului, care să adune această matrice de indicatori și să realizeze, într-un termen rezonabil, harta sărăciei pentru România.
Acest grup de lucru să includă și academicieni, și instituțiile care dau indicatorii specifici, precum și societatea civilă.
Al doilea lucru important din această propunere legislativă este fondul de garantare a cofinanțării proiectelor cu asistență financiară nerambursabilă. Să aibă o adresabilitate concretă către aceste comunități.
În data de 13 februarie 2014, a avut loc aici, la Parlament, o dezbatere la care au fost prezente peste 30 de organizații nonguvernamentale, instituții din subordinea Guvernului, care dau această matrice de indicatori, și a fost apreciată pozitiv de toți participanții această inițiativă legislativă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.