Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 februarie 2010
procedural · respins
Ioan Chelaru
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 1–6 martie a.c.
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Suntem în fața unei instituții care, în dreptul nostru, a apărut, așa cum era firesc, după 1990. Din păcate însă, această instituție a avut o dinamică legislativă extremă și, de la Legea nr. 94/1995, cred că am modificat Legea falimentului, devenită între timp Legea insolvenței, de cel puțin zece ori.
Am analizat și această ultimă modificare, de data aceasta judicios, propusă de Guvern, și ea prezintă o serie de scăpări esențiale. Norocul nostru este că ai noștri colegi din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări s-au aplecat cu profunzime asupra textelor, parte dintre ei fiind specialiști în domeniu, au făcut niște amendamente care să repună, practic, anumite instituții care sunt utilizate în insolvență și în termenele, dar și în competențele care erau necesare.
În aceste condiții, analizând textul cu amendamente, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC va vota în favoarea proiectului de lege.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.