Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 octombrie 2011
other · respins
Puiu Hașotti
_In memoriam_Ion Diaconescu 23
Discurs
Da, a doua oară, domnule prieten și coleg. O intervenție foarte scurtă.
În primul rând, să știți că, într-adevăr, bugetul național nu este implicat, dar bugetele locale sunt implicate, și vorbesc, încă o dată, din proprie experiență.
În fiecare an, particip la una dintre aceste nenumărate sărbători ale minorităților din județul Constanța.
Televiziunea Română, televiziunea națională, scrie în propunere că „poate să transmită”. Păi chiar transmite! Domnilor,
Stați să ne înțelegem, chiar transmite. Este o emisiune dedicată minorităților, iar dacă minoritatea X, Y, Z dorește să marcheze, în minutele pe care le are la dispoziție, conform legii, în emisiunea de la TVR, sărbătoarea X sau Y, o poate face.
Dar, ca să fie foarte clar, domnule senator György Frunda, aici nu este vorba despre ziua națională a unei comunități. Este vorba despre niște sărbători religioase! Or, ce ar fi dacă noi – și spuneam înainte –, dacă pentru nenumăratele sărbători religioase ale poporului român, că toți trăim în România, am face legi, cum spunea domnul senator Dumitru Constantin, unde ajungem?
Categoric, evident că sunt pentru sărbători, pentru ca toate comunitățile să-și sărbătorească și ziua națională – 15 martie, de exemplu –, și sărbătorile religioase, dar nu trebuie lege, pentru că nici sărbătorile religioase românești nu au legi, și nu cred că un cetățean român musulman, un cetățean al României, sărbătorește Paștele sau Crăciunul ortodox sau catolic, și așa mai departe, ci sărbătorește Bairamul, domnule deputat, nu Paștele, și e dreptul Domniei Sale, și e foarte bine că este așa, dar este și dreptul nostru de a sărbători ceea ce avem de sărbătorit, fără să avem lege.
Aceasta este opinia mea, cu tot respectul și cu toată simpatia pentru inițiator sau inițiatori.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.