Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 februarie 2009
other
Dan Mihai Marian
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Susțin amendamentul colegului de la Partidul Social Democrat, domnul deputat Solomon, prin aceea că motivația prezentată de dumnealui este întru totul reală și adevărată. Este nevoie a se construi o șosea de centură ocolitoare a municipiului Bârlad. Și vreau să precizez aici faptul că, timp de doi ani de zile, m-am bătut pentru a fi aprobată această șosea de centură, iar atâta timp cât Ministerul Transporturilor a fost condus de un ministru al Partidului Democrat, nici gând nu a avut să aprobe un astfel de obiectiv.
Când Partidul Național Liberal a preluat Ministerul Transporturilor, împreună cu domnul deputat actual Solomon și cu domnul primar al municipiului Bârlad ne-am bătut pentru a fi aprobați indicatorii tehnico-economici, și precizarea o fac și eu, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.340/31.10.2007.
Este imperios necesar să aprobăm construcția acestei șosele de centură a municipiului Bârlad.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.