Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 aprilie 2013
Informare · respins
Florin Aurel Moțiu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Susținem și adoptarea acestui proiect de lege, cu amendamentele cu care am fost de acord în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și care au fost adoptate, cu unanimitate de voturi.
Acest proiect de lege a fost necesar datorită faptului că prin noile reglementări în materie penală s-au extins sancțiunile și măsurile comunitare, cele neprivative de libertate, respectiv au fost consacrate amânarea aplicării pedepsei, munca în folosul comunității, renunțarea la urmărirea penală și pentru acestea au fost necesare atunci să fie adoptate măsuri de punere în executare.
Dintre elementele de noutate ale noii reglementări subliniem câteva: au fost introduse și detaliate principiile care guvernează executarea sancțiunilor și măsurilor neprivative de libertate, respectiv legalitatea executării, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, nediscriminarea.
Au fost regândite statutul și rolul judecătorului delegat cu executarea, acesta asumându-și cea mai mare parte a deciziilor din faza de executare.
S-a prevăzut, în mod expres, implicarea instituțiilor din comunitate în procesul de executare a unor asemenea măsuri și a fost redimensionat rolul consilierului de probațiune, drept coordonator al executării acestor măsuri neprivative de libertate.
De asemenea, având în vedere noua reglementare a regimului sancționator al minorilor, cu accentul pus pe sancțiunile neprivative de libertate, această executare se realizează sub coordonarea consilierului de probațiune. Proiectul reglementează nu doar executarea pedepselor, ci și alte măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cum ar fi: controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, precum și dispoziții de punere în executare a măsurilor preventive dispuse față de o persoană juridică.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.