Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 noiembrie 2015
other · respins
Gabriel Lungu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Textul noului acord de securitate socială a fost convenit în cadrul mai multor runde de negocieri în perioada 2012–2014. Acordul se va aplica tuturor persoanelor care sunt sau au fost supuse legislației uneia sau ambelor părți contractante. Este prevăzut principiul egalității de tratament. Este prevăzută, totodată, posibilitatea totalizării perioadelor de asigurare realizate în cele două părți contractante atât pentru prestațiile de boală și maternitate, cât și pentru pensiile de bătrânețe, de invaliditate și de urmași, precum și pentru ajutorul de deces. Acordul va fi încheiat pe perioadă nedeterminată.
În contextul turismului și în perspectiva creșterii relațiilor economice între statele noastre, apreciem ca utilă actualizarea cadrului juridic.
Față de cele prezentate, Guvernul susține raportul de admitere al Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială a Senatului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.