Romulus Bulacu

Mulțumesc, domnule președinte.

Titlul declarației de astăzi: „Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, miracol sau pericol economic?”.

Programul de guvernare 2017–2020 propus de PSD prevede înființarea unui Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții, după modelul celor din Norvegia, Franța, Italia sau Polonia. Teoria este bună, dar în România există o vorbă: „practica ne omoară”. De aceea nu putem evita dezbaterea unor probleme care vor apărea, inevitabil, în implementarea acestui proiect.

Potrivit programului de guvernare, fondul se va putea folosi de veniturile din dividende ale companiilor de stat aflate pe profit, precum și de veniturile provenite din emisiuni de obligațiuni sau din vânzarea de active neperformante – case de odihnă, hoteluri aparținând unor companii al căror obiect de activitate este cu totul altul. Scopul ar fi acela ca sumele colectate să fie investite în spitale, infrastructură, parcuri industriale etc. Pe scurt, lapte și miere, un proiect mesianic și grandios. Dar să detaliem.

Prima problemă ar fi că soluția Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții nu va rezolva situația companiilor de stat căpușate în prezent, companii care acum gravitează în jurul politicienilor ca surse de putere disparate. Aducerea sub aceeași umbrelă a companiilor de stat, vorba vine, profitabile va crea un monopol și mai mare, în care resursele se vor contopi și vor genera rente politice și mai mari și, la pachet, găuri bugetare mai greu vizibile, dar mult mai grave. În plus, nu se știe sub ce formă vor fi înglobate companiile în acest fond.

Mai mult, România se confruntă cu lipsa resurselor financiare care să alimenteze constant cu sume substanțiale un astfel de fond. Țările care au implementat și dezvoltat acest tip de proiect dețin surse importante, dar mai ales constante de finanțare. Lipsa resurselor se vede clar în jocul la cacealma al autorităților cu privire la capitalizarea acestui fond: bugetul de stat, posesor al unei datorii publice care crește exponențial, cu deficite structurale majore, este în incapacitatea de a furniza sumele necesare derulării Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții.

Ca principiu de bază, fondurile suverane de investiții sunt instrumente financiare sofisticate ce au ca scop investirea capitalelor excedentare sau deja existente, și nu acoperirea unei deficiențe de capital. Adică pui problema creării unui astfel de fond când dispui de sume consistente, nu când ai nevoie de ele.

În aceste condiții, inițierea și derularea fondului vor fi precum borcanul cu miere în poala ursului flămând. Există pericolul populării proiectului strict pe criterii politice sau de rudenie, la fel cum s-a întâmplat și cu guvernanța celor 94 de companii de stat, unde managerii acestora sunt selectați după criterii politice, și nu de performanță sau profesionalism. Ordonanța nr. 109 dată de Cabinetul Emil Boc și îmbunătățită, prin Legea nr. 111/2016, de Cabinetul Cioloș trebuia doar aplicată. Aceasta presupunea selectarea pe criterii transparente a managementului companiilor, cu stabilirea de indicatori de performanță financiari și nefinanciari. Dar PSD a sfidat și sabotat legea de câte ori a putut.