Găvrilă Ghilea

Mulțumesc, domnule președinte.

Titlul declarației mele de astăzi este „«Șovăiala» marilor proiecte”.

Distinși colegi,

Vă mărturisesc că am nădăjduit, înainte de intrarea în pâine a Cabinetului Ponta 2, că înființarea unui departament distinct dedicat proiectelor de infrastructură va reuși într-o oarecare măsură să rezolve impasul în care, măcinată de anii de criză și de exercițiile electorale consecutive, se complăcea întreaga economie națională.

Când am aflat că acest departament va coordona și activitatea de atragere a investițiilor străine, nu am mai avut niciun dubiu, convins fiind că instituționalizarea aporturilor de capital ne va urni din contemplarea mioritică a naufragiului economiilor balcanice de la periferia zonei euro, în care eram încremeniți.

Însă, așa cum orice minune ține trei zile, era de așteptat ca nici promisiunile guvernamentale să nu dureze mai mult de trei luni. La 1 aprilie – ciudată coincidență, nu-i așa? –, Cabinetul Ponta 2 a împlinit 100 de zile de guvernare, dar marile proiecte, deși s-au dovedit sublime, încă lipsesc cu desăvârșire.

Se pare că postul de radio „Erevan” a devenit noul canal de comunicare al Guvernului Ponta. Altfel, nu se explică modul în care, în locul celor un milion de noi locuri de muncă promise, ne vom alege, de fapt, cu 100.000 de noi șomeri sau cum, în loc să punem Autostrada Transilvania pe roate, am pus doar constructorul acesteia pe fugă. Asta în cel mai bun caz, dacă va fi mulțumit cu despăgubirile de sute de milioane de euro pe care îl vom ruga să le accepte și nu va

solicita indexarea lor la vreo curte internațională de arbitraj. Ca să nu mai vorbim despre promisiunile de relaxare a fiscalității, soldate – cum altfel? – cu strecurarea în buzunarele românilor a peste 20 de noi taxe și impozite.

Se spunea înainte vreme că dacă vrei să îngropi o problemă înființezi o comisie. Din nefericire, văzând ce nu se întâmplă în economie de trei luni încoace, suntem nevoiți să extrapolăm această butadă și la nivelul marilor proiecte de infrastructură, cărora li s-a înființat un departament pe măsură.

Una dintre primele măsuri ale acestui departament, dacă nu chiar singura, a vizat subordonarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale. La rândul ei, urmând aceeași păguboasă politică de destructurare, CNADNR urmează să se subdivizeze în alte două companii, care se vor administra separat: una – autostrăzile, iar cealaltă – drumurile naționale.

Din păcate, rezultatele – e drept, nefaste – deja se văd. Finanțarea unor proiecte aflate în diferite stadii de execuție a fost suspendată, iar această decizie se va dovedi mult mai nocivă pentru bugetul de stat decât continuarea lucrărilor.

Costurile de conservare a șantierelor sunt imense, iar cheltuielile inițiale generate de studiile de fezabilitate, proiectare, despăgubirea proprietarilor de terenuri, descărcări arheologice nu vor putea fi contabilizate decât la capitolul pierderi. Uzura morală a lucrărilor puse deja în operă își va spune cuvântul, amânând la nesfârșit momentul în care aceste proiecte vor redobândi finanțare.