Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 septembrie 2015
other
Gabriela Firea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Titlul declarației mele politice este „Moțiunea opoziției – un sac gol ce nu poate sta în picioare!”.
Perspectiva alegerilor din 2016 este din ce în ce mai sumbră pentru liberali, probabilitatea de a prelua guvernarea democratic, pe baza voturilor cetățenilor, fiind tot mai redusă. Prin urmare, sunt explicabile încercările colegilor din opoziție de a răsturna actualul Guvern cu ajutorul altor pârghii decât votul popular. De aceea, se agață de trimiterea în judecată a premierului Ponta, ceea ce, în viziunea lor apocaliptică, aduce grave prejudicii de imagine țării noastre, care, iată, deja este izolată pe plan internațional.
Din păcate pentru ei și din fericire pentru România, aceste prejudicii nu se regăsesc decât în retorica liberalilor și a adversarilor consacrați ai PSD, în general, și ai lui Victor Ponta, în particular.
Deși a trecut o săptămână de la anunțul făcut de procurori, nu a existat nicio luare de poziție oficială a vreunui șef de stat sau de guvern, a vreunui ambasador, care să aducă în discuție o distanțare față de premier și de Guvernul României.
Excepție face, desigur, ministrul de externe maghiar, care însă are cu totul alte motive, și ar fi de-a dreptul ridicol ca orice partid din România, inclusiv UDMR, să se folosească de declarațiile impertinente ale unor oficiali de la Budapesta pentru a puncta în disputele politice interne.
Au fost, desigur, câteva declarații belicoase ale unor politicieni din Grupul popularilor europeni, dar care nu au alte calități oficiale în afara celor de la Parlamentul European, care s-au pronunțat critic în această chestiune. Era de așteptat! Ei nu fac altceva decât să-și ajute colegii de ideologie, care, în schimbul ajutorului primit într-o astfel de chestiune – meschin, aș spune eu –, le vor întoarce favorul poate în probleme mai importante.
Dacă nu ar evidenția amatorismul, care caracterizează actuala opoziție – ceea ce este trist pentru democrație –, moțiunea de cenzură scrisă în grabă pe două file, prin care PNL speră să dărâme Guvernul, ar fi chiar amuzantă, iar esența acestui demers a fost excelent surprinsă chiar de către viitorul fost candidat la funcția de premier din umbră.
Domnul Predoiu, căci despre Domnia Sa este vorba, susține că e treaba lui Dragnea și a PSD-ului dacă vor să piardă puncte electorale pe mâna lui Ponta. Cu alte cuvinte, liderul PNL spune că poporul va fi foarte nervos că cel care le-a reîntregit pensiile și salariile și a readus economia României pe un trend ascendent și sustenabil nu și-a dat demisia și se va înghesui să voteze la anul pentru ca în locul lui să vină Cătălin Predoiu, cel care a contrasemnat toate măsurile de tăieri de pensii și de salarii din 2010.
Sincer, ne-am aștepta la mai multă decență din partea Domniilor Lor, inclusiv din partea domnului Predoiu. Dar, vorba lui Benjamin Franklin, un sac gol se menține cu greu în picioare. Sau deloc.