Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 aprilie 2026
Declarații politice · Trimis la votul final
Daniel-Cătălin Ciornei
Analiza discursului
- Populism
- 2 · marcant
- Anti-pluralism
- 1 · moderat
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Titlul declarației mele politice: „Guvernați pentru România, domnilor parlamentari ai puterii!”.
Ce riscă România dacă Simion ar câștiga? Stimați parlamentari de la PSD, PNL, USR, UDMR, v-ați unit și ați băgat frica în români. V-a fost frică că vine Simion și vă strică combinațiile și le-ați spus românilor că va crește euro, că va crește prețul la combustibili și implicit toate prețurile. Că va fi haos economic.
În realitate, știați că asta urmează dacă nu se iau măsuri corecte pentru români și nu restructurați statul român. În afară de minciuna că Simion scoate România din NATO și din UE, tot ce ați „prevăzut” cu George Simion la putere se întâmplă deja astăzi în România.* Fără Simion la putere ați crescut și TVA-ul, deși ați dat în scris și v-ați tatuat că nu crește, și totuși vă gândiți să creșteți din nou TVA-ul la 24%.
Prețurile cresc. Românii plătesc.* Statul pune taxe și biruri. Asta își dorește sistemul, falimentul tăcut al României!