Dumitru Marcel Bujor

Mulțumesc, domnule președinte.

Titlul declarației politice: „Bătrânii României se luptă cu singurătatea și nepăsarea”.

Stimați colegi,

Data de 1 octombrie a fost desemnată Ziua internațională a persoanelor vârstnice de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, fiind dedicată omagierii și respectării celor vârstnici. Această zi nu trebuie să reprezinte doar un act de celebrare, doar un omagiu adus celor ajunși în această etapă a vieții, ci și un prilej de reflecție asupra condiției de pensionar în societatea de astăzi.

România trebuie să se inspire din modelele altor țări în implementarea unor măsuri adecvate destinate persoanelor vârstnice, pentru a le permite acestora să rămână membri deplini ai societății și pentru a le asigura dreptul la o viață normală, împlinită și demnă.

„Cine nu are bătrâni să-și cumpere”, spune un proverb românesc, rar aplicat în realitatea crudă a vârstnicilor României. Bătrânii reprezintă una din cele mai vulnerabile categorii de populație, majoritatea dintre ei dependenți de

serviciile de asistență socială, luptându-se cu singurătatea, boala, izolarea, neputința și sărăcia.

Aproximativ 1.500.000 de vârstnici din România sunt astăzi afectați de singurătate, într-o mai mare sau mai mică măsură, conform studiului realizat de compania de cercetare GfK în septembrie 2015, abandonați de copii și nepoți, dar și de autoritățile locale, care invocă lipsa banilor pentru îngrijirea lor.

De-a lungul timpului, autoritățile și-au pierdut interesul pentru această categorie vulnerabilă printre hârtii și strategii necesare pentru susținerea bătrânilor singuri, au risipit și blocat fonduri în instituții specializate pentru vârstnici neterminate, dezafectate și inutile pentru îngrijirea acestora, uitând că aceste persoane au dreptul la o bătrânețe demnă și liniștită.

Bătrânii României au dreptul ca statul să construiască instituții specializate pentru aceștia în raport cu nevoile lor, să contribuie la ameliorarea condițiilor lor de viață și să sprijine implicarea acestora în comunitate.

Instituțiile specializate pentru vârstnici sau îngrijirea la domiciliu pot fi alternative la îmbunătățirea calității vieții acestora. Lipsa spațiului în căminele de bătrâni reprezintă o problemă majoră, mulți dintre ei reușind să prindă loc doar pe listele lungi de așteptare.

Din datele colectate de la nivelul autorităților administrației publice locale în anul 2014, erau înregistrate la nivelul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice 108 cămine în sistemul public, cu o capacitate totală de 7.854 de locuri, și 95 de cămine în sistemul privat nonprofit, respectiv administrate de ONG-uri, cu o capacitate de 3.730 de locuri. Totodată, sunt înregistrate 44 de servicii de îngrijire la domiciliu administrate de autoritățile administrației publice locale, care acordă îngrijire pentru un număr mediu pe an de 1.708 locuri, și 126 de servicii de îngrijire la domiciliu administrate de ONG-uri, care acordă îngrijire unui număr mediu pe an de 14.236 de beneficiari. Un număr infim, raportat la cei 1.500.000 de bătrâni singuri.