Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 martie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Tánczos Barna
Discurs
E bine.
Nu pot decât să salut inițiativa Guvernului, pachetul de legi care vine în susținerea zonelor montane din România.
Este un pachet de programe care se bazează pe Legea muntelui și se completează reciproc, vine în susținerea mai multor domenii de activitate din zona de munte.
Trebuie însă să tragem un semnal de alarmă, în sensul că, inițial, finanțarea programului a fost prevăzută din Fondul Suveran, fond care încă nu s-a înființat. Deci este un semn de întrebare în ceea ce privește finanțarea și va fi nevoie de o activitate intensă, un lobby colosal din partea ministerului la Bruxelles pentru a obține toate aprobările pentru aceste programe.
UDMR va susține prin vot proiectul de lege și, încă o dată, este de felicitat pachetul întreg, așa cum a fost gândit, în susținerea zonei montane.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.