Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 octombrie 2018
Informare · adoptat tacit
George Edward Dircă
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Comisia pentru transporturi și infrastructură, Comisia pentru administrație publică și, respectiv, Comisia pentru constituționalitate au fost sesizate în fond pentru reexaminarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri din România.
Prin Decizia nr. 392/6 iunie 2018, Curtea Constituțională a stabilit că legea trebuia adoptată ca lege organică, potrivit dispozițiilor constituționale ale art. 76 alin. (1) și cu respectarea art. 136 alin. (4), și nu ca lege ordinară, astfel cum s-a procedat.
În urma dezbaterilor, membrii celor trei comisii au hotărât, cu majoritatea voturilor membrilor prezenți, să adopte un raport comun de admitere a legii transmise la promulgare.
În raport cu obiectul de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice și urmează să fie adoptat în conformitate cu prevederile art. 76 alin. (1), coroborat cu art. 136 alin. (4) din Constituția României. Senatul este prima Cameră sesizată.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.