Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 noiembrie 2015
procedural · respins
Daniel Savu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Vă avertizez că voi interveni la toate subiectele astăzi, dacă pot. Mă perturbă puțin doamna Anghel, că n-am fost atent să intervin, dar vreau să intervin la toate subiectele, pentru că atunci când eram la putere nu puteam! Dar în opoziție, acum, când mă aflu, iau și eu exemplul colegilor care sunt la putere, dar nu sunt în sală, și vorbesc la toate subiectele. L-am văzut și pe domnul Oprea că mă aprobă și este de acord să vorbesc și eu la toate subiectele.
Acum, mă puneți într-o situație, cu toate proiectele de pe ordinea de zi susținute, văd, masiv și de colegii din... de la... „socialiștii”, cum le zice cineva de acolo, așa, cu un pic de tupeu, din partea capitalistă a sălii... Nu am de ce să mai susțin proiectele guvernamentale propuse de un guvern care nu mai există. Guvernul și-a dat demisia. Ce mă face pe mine să cred că aceste proiecte mai trebuie susținute?! Dar pentru ce să le mai susținem?! Să vină „Guvernul meu” – nu știu cum îi zice, „Guvernul meu”, am înțeles eu – și să vină colegii de la putere și să le susțină proiectele aici.
De ce ne mai chinuiți pe noi să susținem proiecte ale unui guvern care nu există?! Eu n-o să le mai votez! Anunț colegii că nu mai votez proiecte ale unui guvern care nu mai există! Că sunt inițiative guvernamentale, nu mai știu, sunt bune, proaste... Să ne spună domnul Iohannis dacă-i bine sau rău. Până nu ne spun președintele și strada, nu mai votez! Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.