Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 martie 2015
procedural · respins
Cristiana Irina Anghel
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Vorbim de executări silite și vorbim de bănci, bănci care își bat joc de populația țării, de toată, inclusiv că are credite, inclusiv că n-are. Pentru că și cel care își ia salariul pe card plătește lunar zeci de lei doar pentru că, vezi Doamne!, acel cont este administrat de cineva.
Ce mai fac băncile? Vând aceste creanțe, domnilor! Cui le vând? Unor firme de recuperare. Au acestea abilitare din partea Băncii Naționale? Nu, domnilor! Vede Parchetul, DNA-ul sau un organ de cercetare din această țară ce fac firmele de recuperare în această situație? Sau trebuie să așteptăm încă șapte, opt, zece ani, să distrugem zeci de familii și copii ai familiilor respective și să constatăm, după aceea, că toate aceste firme de recuperare, la care băncile vând aceste creanțe, sunt, de fapt, niște off-shore-uri și niște firme de spălat bani? Și o spun cu toată răspunderea în această sală. Poate că cineva din Parchetul General va lua și va ancheta această situație.
Cum este posibil ca o bancă să vândă o creanță acestor firme cu 10% și să nu vrea, sub nicio formă, să negocieze cu clientul la un procent de 50%, spre exemplu?
Am caz la Craiova: un om care este dat afară din casă, deși are un copil cu handicap motor – este în cărucior copilul –, se luptă de trei ani de zile. N-a avut bani de cauțiune. Băncile au întotdeauna dreptate, pentru că au bani și pentru că au putere. Până când?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.