Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 octombrie 2018
other · adoptat tacit
Ioan Cristian Chirteș
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Vreau să spun de la început că Partidul Național Liberal nu se opune ideii de retrocedare, atâta timp cât aceste retrocedări se fac celor în drept și pe vechile amplasamente. Este, de fapt, de-a lungul, să spunem, istoriei, chiar generatorul unor legi privind retrocedarea unor bunuri, să spunem, inclusiv a fondului forestier.
Dacă ne referim strict la obiectul acestei legi, cred că astăzi suntem pe cale de a crea un precedent periculos. Dacă de la început legea se referea la anul 1948, iată cum depășim această graniță, ne întoarcem la 1937. Ba, mai mult, Regia Națională a Pădurilor, Romsilva, de ani de zile se află în proces cu, să spunem, Arhiepiscopia Moldovei.
Și chiar l-aș întreba pe domnul secretar de stat care este poziția Regiei Naționale a Pădurilor și dacă mai sunt procese între Regia Națională a Pădurilor, care este în coordonarea, să spunem, ministerului dumneavoastră, și noua structură, să spunem, de administrare a arhiepiscopiei. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.