Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 septembrie 2024
Informare · respins
Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș
Informare privind conducerea Grupului parlamentar al PNL
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Vreau să subliniez argumentele care au stat la baza emiterii unui raport de respingere12, pentru că ele pleacă de la niște principii constituționale și principii democratice*.
Un partid, chiar dacă nu are la un moment dat reprezentativitate parlamentară, poate să fie important cel puțin în plan local. Iar atribuirea de spații nu o fac primăriile, această exprimare fiind una profană, ci o fac consiliile locale, prin hotărâre de consiliu local. Iar hotărârile de consiliu local au două elemente extrem de importante, atât oportunitatea, cât și legalitatea, astfel încât administrația publică locală este suficient de matură să hotărască cui dă aceste spații pentru uzitare legală.