Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 iunie 2009
procedural · respins
Emilian Valentin Frâncu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Propunerea legislativă pe care noi am prezentat-o a plecat de la o situație reală pe care o vedem cu toții, mai ales în zona rurală.
Pentru că părinții sunt plecați la lucru în străinătate sau nu există, de cele mai multe ori bunicii sunt cei care, înțelegându-se cu poștașul, primesc indemnizația respectivă. Noi am încercat, în felul acesta...
Sunt două teze.
Prima – am încercat să reglementăm această materie, propunând ca în cazuri excepționale, atunci când părintele transmite acest drept în mod legal bunicului, acesta să poată primi respectiva indemnizație. Este vorba atât de bunicii pe latură maternă, cât și de cei pe latura paternă. A doua teză pe care noi o propunem este aceea ca pentru fiecare copil, pentru fiecare naștere, de fapt, să existe acel concediu care se acordă mamelor, nu doar pentru primele trei nașteri.
Rugămintea noastră este să vă aplecați cu înțelegere asupra acestei propuneri legislative, tocmai pentru că noi considerăm că toți copiii trebuie să aibă șanse egale pentru a se dezvolta armonios, iar indemnizația de 600 de lei pe care ar primi-o bunicul respectiv ar permite ca acel copil să fie bine îngrijit.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.