Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2011
Declarații politice · respins
Ioan Chelaru
Discurs
Se vor da și liste.
Se menține forma care a fost transmisă la promulgare. La punctul 14 din ordinea de zi este Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2010 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia.
Este cerere de reexaminare la solicitarea Președintelui României.
Din partea Guvernului, foarte proaspătul secretar de stat, domnul Octavian Liviu Bumbu, căruia îi urăm succes – să nu aibă emoții – și căruia îi dăm și cuvântul.
## **Domnul Octavian Liviu Bumbu** – _secretar de stat_
_în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale_ **:**
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor senatori,
Obiectul de reglementare îl reprezintă aprobarea unor măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, în sensul reducerii unui număr de 3.790 de posturi din aparatul central al ministerului și din instituțiile aflate în subordinea acestuia, număr care reprezintă 28,4% din totalul de 13.302 posturi.
Practic, apare o singură modificare de fond față de proiectul deja adoptat de Senat, concret, propunerea de menținere a statutului juridic al inspectoratelor teritoriale pentru calitatea semințelor în structura actuală, respectiv de subordonare directă către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării
Rurale și coordonarea acestora prin Inspecția Națională pentru Calitatea Semințelor.
Guvernul susține punctul de vedere exprimat în cererea de reexaminare.
Vă stau la dispoziție cu lămuriri suplimentare. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.