Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 septembrie 2023
other · adoptat tacit
Mihail Genoiu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Salutăm prezenta ordonanță, care vine într-un context remarcabil al acestor materiale de construcții – creșterea importanței materialelor de construcții și a activității de construcții în țară, cu specificarea faptului că o mare parte din aceste materiale de construcții vin din import. În contextul în care, eu știu?, piața imobiliară, piața construcțiilor este în continuă creștere și, dacă ne uităm puțin și peste graniță, și viitorul construcțiilor din Ucraina va fi într-o zi cât mai aproape de realitate și importanța intrării pe piața aceasta a constructorilor străini cu materiale de construcții din țară, devine foarte, foarte importantă această ordonanță.
Programul „Construct Plus”, așa cum este numit, și care alocă o sumă de 596 de milioane de euro, pentru o durată între 2022, 2023 și 2026, este dedicat firmelor private din domeniul materialelor de construcții.
Însă ceea ce aș vrea eu să subliniez și să atrag atenția este nu pericolul pe care l-a semnalat *colega mea, doamna senator Anca Dragu12