Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 septembrie 2012
other · respins
Petre Daea
Discurs
Domnule președinte al Senatului, Doamnelor și domnilor senatori,
Astăzi, putem vedea cu toții o stare a normalității în Parlamentul României, când un guvern, prin vocea premierului, a spus că va respecta tot timpul Parlamentul României. Iată dovada.
Astăzi, în Parlamentul României se discută Legea învățământului. Până astăzi, nu. Ordonanța de urgență a Guvernului se discută în Parlament.
Doi. Astăzi, președintele Senatului, cu răbdare, dă dreptul la vot, dă dreptul la cuvânt tuturor parlamentarilor, tuturor membrilor din Senatul României. Act de normalitate.
În acest act de normalitate dați-mi voie să fac și eu câteva aprecieri.
Prima apreciere: a ministerului, a ministrului care caută soluții la o problemă reală. Și 5 cetățeni ai României trebuie să facă obiectul unei reglementări, dacă se impune, cu atât mai mult 150.000 de absolvenți care nu au astăzi bacalaureatul. Și de aici nevoia de reglementare, care trebuie apreciată, iar ministerul se află în zona aprecierii.
Doi. O comisie formată din senatori care aparțin întregului spectru politic a dat un raport, în unanimitate, iar poziția, intervenția președintelui comisiei este de apreciat aici – un președinte care spune că era nevoie de o asemenea reglementare, un președinte care aduce un raport și intervine pentru susținerea raportului. Sunt secvențe ale normalității, ale înțelegerii rostului și rolului nostru aici. Evident că n-am terminat vasta problematică prin această reglementare, dar am dobândit ceva astăzi, am dobândit interesul pentru domeniu, am dobândit calea liberă pentru discuții și am realizat culoarul pentru înțelegere. Este mult, este puțin? Eu zic că este suficient pentru astăzi.
Din acest motiv și din altele, vreau să închei salutând semnul normalității în Parlamentul României, iar votul meu va fi dat pentru această reglementare.
Am ascultat deopotrivă observațiile colegilor care au intervenit aici și care au nuanțat starea de fapt – e firesc, e un punct de vedere, este o atitudine –, dar climatul de lucru este la el acasă.
Să ne felicităm și să felicităm atât Guvernul, cât și pe președintele Senatului.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.