Gheorghe Saghian

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Interpelarea mea este adresată domnului Daniel Funeriu, ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului.

Obiectul interpelării: Integrarea copiilor cu cerințe educative speciale în învățământul de masă.

Domnule ministru,

Din ce în ce mai mulți copii cu dificultăți de învățare, recunoscuți sau nu, în mod oficial, ca având nevoi speciale de educație, învață în școlile obișnuite din sistemele de educație europene. Copiii care acum doar câțiva ani ar fi fost orientați spre învățământul special și ar fi avut un curriculum special învață astăzi alături de colegi obișnuiți, urmând un curriculum foarte apropiat de al acestora.

Elevii cu cerințe educative speciale, fie că este vorba despre copii cu dificultăți ușoare de învățare sau cu deficiențe locomotorii, au, mai mult ca oricând, posibilitatea de a fi acceptați într-o instituție de învățământ de masă.

Majoritatea reprezentanților instituțiilor din domeniu consideră că integrarea copiilor cu cerințe educative speciale are un impact benefic pentru copilul care poate fi integrat și chiar pentru colegii acestuia.

Procesul de integrare este însă complex și nu reprezintă o soluție pentru toate categoriile de copii cu cerințe educative speciale. Ar trebui să se facă diferența între copiii pentru care procesul de integrare are impact pozitiv și copiii pentru care, din diferite motive, integrarea nu are avantajele scontate. În cazul acestora din urmă, procesul de integrare se reduce la unul fizic, achizițiile în celelalte planuri fiind reduse. Mai mult, acești copii vor regresa, simțind că școala, clasa nu le aparține, dezvoltarea în plan profesional fiind afectată.

În încercarea de a respecta principiul nondiscriminării, al șanselor egale, unele autorități de decizie ajung să orienteze spre învățământul de masă toți copiii cu cerințe educative speciale, astfel încât copiii cu deficiențe de dezvoltare sau dizabilități severe ajung să urmeze curriculum național și să primească o asistență psihopedagogică disproporționat mai redusă în comparație cu nevoile individuale.

Astfel, se constată:

– lipsa unei formări a cadrelor didactice în ceea ce privește problematica și modalitățile de abordare a copiilor cu cerințe educative speciale, cu accent pus pe latura practicăaplicativă a activității, nu doar pe cea teoretică;

– insuficiența timpului avut la dispoziție pentru sprijinirea copiilor cu cerințe educative speciale, atât a timpului alocat profesorului de sprijin, cât și a timpului alocat în comun la ore;

– lipsa unor materiale informative aflate la dispoziție în școală în ceea ce privește diferite tipuri de afecțiuni;

– lipsa unor clase speciale integrate, prin care să se poată școlariza mai eficient acești copii;

– insuficiența numărului de profesori, de sprijin alocat școlii și formării lor corespunzător măsurilor de sprijin pentru copiii cu dificultăți de învățare, stabilite la nivelul unității de învățământ;