Liviu Câmpanu

Aș vrea, de la început, să spun că Grupul parlamentar al senatorilor independenți va vota pentru Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2010, dar nu pot, ca medic, să nu fac câteva observații cu privire la această ordonanță.

Părerea mea personală și a multora dintre colegii mei este că această descentralizare s-a făcut oarecum abrupt, deoarece vorbim de descentralizare de multă vreme. Spun că s-a făcut abrupt, pentru că, din păcate, cred că, așa ca întotdeauna, nimeni n-a vrut să-și asume o responsabilitate politică.

Cred că diminuarea numărului de paturi în unele unități spitalicești, înainte ca aceste unități spitalicești să ajungă la administrațiile locale, nu a fost o soluție și nu va fi o soluție eficientă. Spun asta deoarece este recunoscut că, în ceea ce privește numărul de paturi la 1.000 de locuitori, raportat la media europeană, România se situează undeva la media europeană. Suntem însă mult înainte cu numărul unităților spitalicești. De asta spuneam că nimeni nu a vrut să-și asume responsabilitatea politică să închidă unități spitalicești ineficiente sau să comaseze unități spitalicești ineficiente. Nu-mi pot imagina că, în urma descentralizării, trei-patru primari sau trei-patru consilii de administrație se vor întruni și vor accepta să formeze un spital departamental, cu o singură administrație, într-o singură localitate din cele patru.

Sunt lucruri pe care am vrut să le spun și pe care le-am considerat ca fiind ineficiente în ceea ce privește adoptarea acestei ordonanțe.

Domnule ministru,

Sper să aveți și perseverența, și abilitatea să vă luptați pentru condițiile în care autoritățile locale pot să creeze mecanisme de a stimula medicii să vină spre anumite spitale din zone economice mai puțin atractive, să aveți puterea să convingeți actualul Executiv că în sistemul medical este nevoie cât mai urgent de posturi pentru personal specializat – medici și asistenți.

Acestea fiind spuse, reiterez încă o dată sprijinul UNPR pentru această ordonanță. Vă mulțumesc.