Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 iulie 2012
procedural · respins
Varujan Vosganian
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Am două argumente scurte în favoarea a ceea ce a spus domnul senator Ghișe. Primul: în Europa, cu excepția unei singure țări, toate celelalte utilizează validarea referendumurilor fără cvorum, astfel încât invocarea cvorumului pentru a justifica în acest fel abaterile constituționale ale României este, în opinia mea, fără obiect, și renunțarea la cvorum nu înseamnă altceva decât intrarea într-o tradiție europeană largă, inclusiv a țărilor europene care își asumă cele mai înalte virtuți și tradiții democratice.
A doua chestiune este legată de corelarea dintre datele oficiale deținute de Ministerul Administrației și Internelor și de Institutul Național de Statistică.
Este drept că datele finale ale recensământului nu au fost validate, însă ele arată limpede o scădere dramatică a populației și arată că, în numeroase localități din țară, numărul persoanelor cetățeni români cu domiciliul stabil este inferior numărului de persoane care se află pe listele electorale permanente. A socoti că numărul de votanți este mai mare decât numărul de locuitori este o absurditate și, în opinia mea, nici din această perspectivă utilizarea cvorumului nu este adecvată pentru referendum.
Datorită acestor două argumente, eu susțin amendamentul pe care domnul Ghișe l-a prezentat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.