Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 noiembrie 2011
Informare · respins
Cseke Attila Zoltán
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte. Stimați colegi,
Sigur, eu mi-aș fi dorit foarte mult să fim sinceri și să putem discuta în plen despre acest subiect, care este foarte important, să vină și o persoană competentă din Ministerul Finanțelor Publice, pentru că, cu tot respectul, am lucrat împreună cu domnul secretar de stat Irimie, care este o persoană în regulă din punct de vedere profesional, totuși, aici sunt niște mecanisme care privesc partea fiscală a acestei contribuții și cred că trebuia să vină cineva care să ne explice aceste proceduri.
Acum, în legătură cu fondul problemei. Într-adevăr, cum spunea și domnul președinte al Comisiei pentru sănătate publică, domnul senator Rotaru, există Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2009, în vigoare, cu privire la acest sistem de clawback, care, din păcate, nu funcționează din multe privințe, și principalul motiv este acela că producătorii de medicamente au înțeles să poarte mai mult litigiile în instanță pe acest domeniu decât să plătească câte ceva statului înapoi, pentru a asigura un consum de medicamente eficient și rezonabil.
Vreau să fac o paranteză. Acest sistem de clawback există cam în toată Europa, în toate țările Uniunii Europene, iar taxa de clawback variază de la 15% până la 100% pe o anumită diferență, astfel încât eu, personal, nu pot fi de acord cu amendamentul celor două comisii, prin care se limitează
la 10% această taxă. Mi se pare o taxă mult prea mică și cred foarte mult că nu trebuie chiar să plângem de mila producătorilor de medicamente.
Sigur că este foarte bine, sigur că vrem investiții din străinătate, sigur că sunt bine primiți, dar cifrele arată o creștere a consumului și a pieței farmaceutice cu 30% în ultimi doi ani, adică nu discutăm totuși despre o industrie care are probleme de a trăi de pe o zi pe alta. Și atunci, în mod evident, un stat trebuie să aibă mecanisme prin care să încerce să recupereze din această piață. Așa fac toate țările. Franța are o taxă de 50%, și producătorii au acceptat acest lucru. Eu cred că și noi trebuie să avem o taxă eficientă, responsabilă și care să răspundă nevoilor României și acelui buget pe sănătate, pe care putem să-l suportăm, mic, mare – cum este –, toată lumea trebuie să contribuie la acest sistem. Vă mulțumesc.
Susținem varianta inițială a Guvernului. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.