Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 iunie 2009
procedural · respins
Alexandru Pereș
Discurs
Mulțumesc, domnule senator.
Doamna senator Anca Boagiu, vă rog. Microfonul 2.
specială pentru a nu mai avea în România copii traumatizați din pricina plecării părinților în străinătate, copii care se sinucid, copii care suferă din pricina lipsei părinților, copii care nu sunt supravegheați.
Pe scurt, legea prevede obligativitatea pentru părintele care pleacă în străinătate să comunice cu 40 de zile înainte de plecare faptul că părăsește țara și să comunice, în egală măsură, cine sunt cei care vor prelua copilul în îngrijire pe perioada în care părinții sunt plecați, urmând ca instituțiile abilitate ale statului să facă rapoarte lunare, astfel încât să știm ce se întâmplă cu acești peste 300.000 de copii care au părinții plecați în străinătate.
Încă o dată le mulțumesc tuturor colegilor senatori care au participat la dezbaterea, la elaborarea acestei propuneri legislative și sper ca și colegii deputați să manifeste aceeași înțelegere și aceeași deschidere pentru un subiect atât de sensibil.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.