Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2016
Declarații politice · adoptat
Valentin Gigel Calcan
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte.
Se vede că, în momentul când un minister nu-și face treaba, nu-i nicio problemă, vine Guvernul și mai dă încă o dată o nouă ordonanță de urgență. Cam despre asta vorbim acum.
Adică România s-a obligat ca până anul trecut în vară să închidă transmisiile televiziunii analogice și să treacă pe digital. Anul trecut, prin primăvară, Guvernul și-a dat seama că Televiziunea Română – că probabil despre asta vorbim
în special, pe cele private sunt sigur că le-ar fi închis fără probleme –, deci Televiziunea Română nu reușește să facă acest lucru, a dat ordonanță de urgență și a spus: prorogăm termenul până la 31 decembrie 2016.
Bănuiesc că, în momentul când a venit ministrul de la acea dată și a spus 31 decembrie 2016, a avut o discuție cu Televiziunea Română, cu celelalte televiziuni, și-au dat seama cum e cu avizele..., că am văzut, scrie Guvernul aici că durează foarte mult avizele, și-a dat seama ministerul că durează mult avizele. Dar anul trecut, când a dat ordonanța, probabil nu știa.
Bun. Au stabilit 31 decembrie 2016. De ce nu e gata în 31 decembrie 2016? De ce ne puneți pe noi în situația să votăm o prorogare de termen? Pentru că cineva din minister, cineva din Televiziunea Română nu și-a făcut treaba?!
Aș vrea să-mi spuneți ce se întâmplă la Televiziunea Română, când se va închide analogul... transmisiunea analogică și când se va da drumul pe transmisiunea digitală, ca să știm până la urmă ce speranță avem în urma acestui vot.
Eu cred că noul termen, care înseamnă 2019, adică cu plus trei ani, poate l-aș propune cu plus 33 de ani, că tare mi-e teamă că o să vină, din nou, noul Parlament cu o nouă prorogare, pentru că iarăși Guvernul și-a dat seama că nu sunt termene care se pot aplica.
Încă o dată, eu cred că e o lipsă de seriozitate și eu cred că ar trebui mai bine să fie identificate măsuri în cadrul Guvernului, în cadrul Televiziunii, astfel încât, când se dă o ordonanță de urgență, să ne ținem de ea. Pentru că avem... cum să spun eu, cerem tuturor să respecte legea, să respecte termenele, dar iată că în acest caz însuși ministerul nu poate s-o facă.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.