Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 martie 2008
procedural · adoptat tacit
Petru Stan
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
La art. 1 am cerut să se completeze cu un alineat nou: „Guvernul va lua măsuri ca până la 30 august 2008 să revizuiască normele privind utilizarea aditivilor alimentari și să elaboreze acte normative noi, corelate cu directivele europene promovate în anul 2006. Toți aditivii alimentari vor fi cuprinși într-un Codex elaborat de Guvern, care va cuprinde și modul se folosire a acestora.”
Am formulat acest amendament având în vedere că în expunerea de motive a Guvernului se prevede că se orientează după normele europene din 2001, din ordonanța de urgență a Guvernului din anul 2001, nu cu normele europene din 2006. Noi, practic, la ora actuală – și vreau să-l completez pe domnul senator Gheorghe Funar – consumăm E-uri extraordinar de multe și nu știm exact ce efecte au asupra sănătății populației. Pe pachet scrie E-uri nu știu de care, noi nu avem laboratoare în țară. Scrie E280, dar nu scrie dacă pot să mănânce copiii, bătrânii, cei bolnavi de ficat, de stomac și așa mai departe. Noi nu cerem nimic deosebit, cerem și trebuie să adaptăm legislația noastră la legislația europeană. În momentul de față, legislația nu este adaptată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.