Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 februarie 2011
Informare · respins
Vasile Nedelcu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Interpelarea mea este adresată doamnei Anca Daniela Boagiu, ministrul transporturilor și infrastructurii, și doamnei Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale și turismului.
Obiectul interpelării: Situația feribotului din județul Călărași.
## Stimate doamne ministru,
Vă supun atenției faptul că, printr-un Program PHARE (CBC România-Bulgaria 2001), a fost lansat Proiectul RO 010301 pentru punctul de trecere a frontierei Călărași, România – Silistra, Bulgaria, cuprinzând, printre altele, construcția infrastructurii la punctul de control Călărași, România, și achiziționarea unui feribot.
Plata pentru acest program a fost făcută din fonduri europene, fonduri de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale și bani din bugetul Consiliului Județean Călărași, suma totală depășind 6 milioane de euro.
De la inaugurare și până în prezent, feribotul a funcționat cu intermitențe, pentru scurte perioade de timp, fiind, în momentul de față, blocat.
Administrarea acestuia este concesionată unei firme private, „Global Line”, care a adus modificări rampei de acostare, din cauza cărora mașinile de mare tonaj nu pot folosi feribotul. Mai mult, rampa de acostare a părții bulgare se află la 7 kilometri în amonte, parcurgând o distanță prea mare pe Dunăre.
Precizez, de asemenea, că două teritorii românești, Ostrov și Călărași, sunt despărțite de Dunăre, cetățenii români din Ostrov traversând fluviul în condiții improprii, numai într-un anumit interval orar, cu un bac al fostului IAS Ostrov, chestiune care a dus la îngreunarea accesului la serviciile de sănătate și aprovizionare.
Având în vedere situația prezentată, vă rog să demarați o anchetă privind motivele nefuncționării feribotului și alte aspecte ce privesc modul de punere în aplicare a acestui proiect.
De asemenea, solicit o analiză a situației, în urma căreia să reiasă posibile soluții pentru rezolvarea problemelor de transport fluvial în zonă.
Solicit răspuns în scris. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.