Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 mai 2020
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Robert Marius Cazanciuc
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule senator.
Nu mai sunt alte intervenții la acest punct.
Stimați colegi*,
Înainte de a trece la ultimul punct, o să vă rog să-l sunăm și pe domnul senator Lungu; de fapt, după acest punct, înainte de a trece la partea a doua. A solicitat o intervenție, dar, din rațiuni tehnice, nu a ajuns în timp util la noi.*
Spuneam: ultimul punct pe ordinea de zi, punctul 22, Legea privind aprobarea Programului-pilot de preluare a personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului ajutor calificat, aflate în finanțarea autorităților administrației publice locale (L146/2019).
Reexaminare la solicitarea Președintelui României.
Raportul comun al Comisiei pentru administrație și al Comisiei pentru apărare este de admitere1