Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 aprilie 2008
Dezbatere proiect de lege · respins
Marius Marinescu
Discurs
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi,
Prin această iniţiativă legislativă, noi, cei 65 de senatori, urmărim ca unităţile militare dezafectate să fie declarate de utilitate publică şi, la cerere, să fie transferate către consiliile locale sau alte autorităţi numai pentru interes public.
Vreau să vă spun că, până în prezent, s-au dat 527 de hotărâri de guvern pentru 527 de unităţi militare dezafectate şi o mare parte din aceste unităţi militare dezafectate a ajuns în mâinile dezvoltatorilor imobiliari. V-aş da un exemplu: unitatea militară de la Chiajna a ajuns pe mâna firmei Titan Mar. Este vorba de o suprafaţă de 8,6 hectare. �tiţi şi dumneavoastră cine are interes la Titan Mar: edilul Bucureştiului.
Aceste unităţi militare dezafectate până în momentul de faţă reprezintă aproximativ 15.000 de hectare, deci de 7 ori suprafaţa Bucureştiului.
Prin această iniţiativă legislativă urmărim ca aceste unităţi militare dezafectate să fie declarate de utilitate publică, transferate la cerere şi să ajungă acolo unde este nevoie pentru comunităţile locale, adică pentru locuinţe sociale, locuinţe pentru tineri, pentru şcoli, spitale, grădiniţe, cămine de bătrâni.
Aceasta este iniţiativa noastră, pe fond. Vă mulţumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.