Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 februarie 2011
Informare · respins
Ioan Ghișe
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte al Senatului. Distinse doamne senator și domni colegi senatori,
Vin în fața dumneavoastră să exprim punctul de vedere al Grupului parlamentar al PNL cu privire la subiect.
Chiar acum, într-o rapidă lectură, fiecare dintre dumneavoastră poate să desprindă din prevederile art. 146 din Constituție care sunt competențele pe care Curtea Constituțională le are cu privire la vegherea asupra respectării prevederilor Constituției.
În opinia noastră, ceea ce este grav este că, prin deciziile nr. 53 și 54 exprimate de Curtea Constituțională în anul 2011, s-au petrecut următoarele situații: Curtea Constituțională și-a depășit atribuțiile constituționale, Curtea Constituțională s-a substituit instanței de drept comun, Curtea Constituțională a abandonat principii elementare de drept, cum ar fi cel privind accesibilitatea către justiție, respectiv al contradicționalității judecății, și Curtea Constituțională s-a antepronunțat cu privire la fondul unor litigii aflate în acest moment pe rolul instanțelor de drept comun.
Un exemplu din conținutul Deciziei nr. 54 din 25.01.2011 este elocvent. În expunerea sa, Curtea Constituțională menționează, citez: „Curtea constată că toate aceste aspecte reliefează faptul că Hotărârea plenului Senatului nr. 31 din 15.12.2010 privind alegerea lui Teodor Victor Alistar ca reprezentant al societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii...” – repet: „Curtea constată...” – „a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de lege sus-citate, ceea ce atrage neconstituționalitatea acesteia în raport cu prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora...” și așa mai departe. Este un citat din Constituție.
Așadar, ne aflăm în situația cu privire la o persoană, în care parlamentarii, preponderent colegi de-ai noștri de la
Grupul parlamentar al PDL – în număr de 30 –, s-au adresat Curții Constituționale pentru a-i sesiza faptul că o persoană nu îndeplinește condițiile legale și, pe cale de consecință, hotărârea dată de Senat nu este constituțională.
Spuneam și în comisie ceea ce vă spun și dumneavoastră: dacă acceptăm ideea potrivit căreia orice nominalizare făcută de Parlament pentru o persoană în funcții de autoritate publică, în structuri ale diferitelor instituții publice, este și poate fi contestată de către cineva, și este acceptată ca nelegală de către Curtea Constituțională, atunci ne-am afla în situația unei dictaturi prin care nu instanțele de drept comun analizează, judecă și decid în privința respectării legii, ci Curtea Constituțională. Așadar, Curtea Constituțională s-ar substitui puterii judecătorești în aprecieri asupra legalității diferitelor situații.
În opinia noastră, așa ceva este de-a dreptul o subminare a statului de drept, în sensul că nu puterea judecătorească este putere judecătorească ce constată încălcările de lege, ci un grup de magistrați de la Curtea Constituțională, care, după cum am spus, conform art. 146 din Constituție, are alte atribuții decât să constate încălcări ale legii.