Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 mai 2018
Dezbatere proiect de lege · vot amânat
Alina Ștefania Gorghiu
Discurs
Aveți ochi pentru altele, n-avem probleme.
Vă mulțumesc, domnule președinte, pentru oportunitatea de a-mi da cuvântul în această ședință de plen.
Apreciez faptul că în Camera Deputaților s-au preluat foarte multe puncte din cererea de reexaminare. A rămas însă un punct nepreluat în modificarea legislativă, motiv pentru care eu, împreună cu domnul senator Florin Cîțu, în numele Partidului Național Liberal, am făcut un amendament, îl știți, l-am făcut și la forma venită prima dată în Senat, înainte de reexaminare, și anume cea care modifică procedura de numire.
Practic, noi propunem revenirea la forma inițială din Ordonanța nr. 22/2009, lucru care răspunde la primul punct din cererea de reexaminare, și anume faptul că la art. 11 alin. (1) să ajungem la forma următoare: „Conducerea ANCOM să fie asigurată de un președinte și doi vicepreședinți, numiți de către Președintele României, la propunerea Guvernului.” E singurul lucru care în acest moment cred că a rămas nerezolvat în lege. Altfel, repet, apreciez faptul că e una din puținele cereri de reexaminare care au fost luate în serios.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.