Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 aprilie 2009
procedural · adoptat tacit
Alexandru Pereș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule senator. Stimați colegi,
Avem un raport de admitere cu un amendament respins. Îl susține cineva?
Nu se susține amendamentul respins.
Mulțumesc.
Votul pe raportul de admitere și pe proiectul de lege se va da luni, 4 mai 2009, conform calendarului și orarului, între orele 17.00 și 18.00.
La punctul 16, care este și ultimul punct din ordinea de zi, este înscris Proiectul de lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 156/2008 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995.
Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților. Legea are caracter de lege organică.
Raportul a fost întocmit de Comisia pentru administrație
publică, organizarea teritoriului și protecția mediului și de Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, este raport comun.
Din partea inițiatorilor participă doamna Oana Badea, secretar de stat în Ministerul Educației, Cercetării și Inovării. Aveți cuvântul, doamna secretar de stat. Microfonul 8, vă rog.
## **Doamna Iulia Adriana Oana Badea** – _secretar de stat_
_în Ministerul Educației, Cercetării și Inovării_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Înainte de a prezenta punctul de vedere al Guvernului, al Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, vreau să mulțumesc încă o dată celor două comisii din Senat – Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului și Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport –, care s-au aplecat în mod deosebit asupra acestei ordonanțe de urgență a Guvernului. A fost o ședință comună în urma căreia punctele de vedere ale Guvernului au fost foarte atent analizate și, în consecință, s-a discutat într-un mod obiectiv asupra problematicii.
Ministerul Educației, Cercetării și Inovării susține respingerea ordonanței de urgență a Guvernului, care, în mod tradus, nu făcea altceva decât să treacă Palatul Național al Copiilor din subordinea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării în cea a Consiliului General al Municipiului București.
La ultima întâlnire am beneficiat de prezența unui reprezentant al Consiliului General al Municipiului București, care a fost de acord că, în acest moment, nu este oportun acest transfer, nu este oportună trecerea.
Palatul Național al Copiilor este în subordinea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, a beneficiat în ultimii opt ani de alocări financiare, cele mai consistente în perioada 2006—2007, și va beneficia în continuare de aceste alocări.
În consecință, vă rugăm ca, prin votul dumneavoastră, să respingeți ordonanța de urgență a Guvernului. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .