Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 septembrie 2020
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Șerban Constantin Valeca
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Mulțumesc, domnule senator.
Trecem la punctul 15 al ordinii de zi de astăzi: Propunerea legislativă pentru simplificarea impozitului pe clădirile cu destinație mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice prin completarea art. 459 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (L538/2020).
Raportul suplimentar al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital este de admitere a propunerii legislative.
Propunerea face parte din categoria legilor ordinare și se adoptă cu votul majorității senatorilor prezenți, adică minimum 35 de voturi.
Senatul, primă Cameră.
Nu avem înscrieri pentru luări de cuvânt.
La punctul 16 al ordinii de zi avem Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 (L554/2020).
Raportul Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială este de admitere, cu amendamente respinse, a proiectului de lege privind aprobarea ordonanței.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare și se adoptă cu votul majorității senatorilor prezenți, minimum 35 de voturi.
Senatul este prima Cameră sesizată.
Vă rog să o apelați pe doamna senator Presadă Florina, reprezentanta Grupului parlamentar al USR.