Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 septembrie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Iuliu Nosa
Discurs
Cu adresa nr. 353/1 septembrie 2009, Biroul permanent a sesizat în procedură de urgență, pentru examinare și avizare în fond, Comisia pentru buget, finanțe și bănci cu Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2009 privind ratificarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții referitor la Proiectul privind infrastructura municipală în domeniul protecției mediului, Faza B, semnat la București la 30 octombrie 2008 și la Luxemburg la 10 noiembrie 2008.
La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, cu observații și propuneri.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
La lucrările comisiei au participat 29 de deputați, din totalul de 32 membri ai comisiei.
Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege este de competența decizională a Senatului.
În urma dezbaterii Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2009, în ședința din data de 9 septembrie 2009, comisia propune supunerea spre dezbatere și adoptare plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege în forma prezentată de inițiator.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.