Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 septembrie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ioan Oltean
Discurs
Vă mulțumesc și eu, domnule deputat.
Dacă grupurile parlamentare doresc să-și exprime un punct de vedere față de proiectul a cărui dezbatere are loc? Nu avem. Atunci, domnilor și doamnelor deputați, proiectul de lege rămâne pentru votul final, condițiile prevăzute în art. 106 din regulament fiind, de asemenea, îndeplinite și aici.
Următorul proiect pe ordinea de zi este cel de la punctul 16, care se referă la ratificarea Amendamentului nr. 1 convenit prin schimbul de scrisori semnate la Londra la 29 ianuarie 2009 și la București la 17 martie 2009, între Guvernul României și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, la Acordul de Împrumut dintre România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului de modernizare a rețelei energetice feroviare, semnat la București la 19 decembrie 2005.
Din partea inițiatorului, domnul secretar de stat Anton, Marin Anton. **Domnul Marin Anton** – _secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor deputați,
Prin Legea nr. 211 din 24 mai 2006 a fost ratificat Acordul de împrumut dintre România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului de modernizare a rețelei energetice feroviare.
Pentru implementarea acestui proiect, a fost desemnată Societatea Comercială de Electrificare CFR – SA ca agenție de implementare.
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 169/2008 a fost majorată contribuția României la realizarea investițiilor finanțe prin împrumut extern cu suma de 10.000.085 euro, fiind repartizați astfel: pentru componenta A, 8 milioane de euro, pentru componenta B, 2,85 milioane de euro.
Prin prezenta lege se supune spre aprobare: 1 – extinderea datei limită de tragere de la 1 septembrie 2009 la 31 decembrie 2010; 2 – modificarea procentelor ce urmează a fi finanțate conform anexei A a acordului de împrumut; și 3 – relocarea comisionului inițial de 225.000 de euro, plătit de la bugetul de stat către componenta A a proiectului. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.