Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 septembrie 2009
Informare · Trimis la votul final
Ioan Oltean
Discurs
Mulțumesc, domnule vicepreședinte.
Dacă din partea grupurilor parlamentare sunt observații? Intervenții?
Dacă nu dorește nimeni să ia cuvântul, atunci, doamnelor și domnilor colegi, vă rog să observați că, în conformitate cu prevederile art. 104 din Regulamentul Camerei Deputaților, atunci când prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea inițiativei sau propunerii legislative, președintele de ședință poate cere Camerei Deputaților să se pronunțe prin vot asupra acestei propuneri.
Eu am să vă cer să vă pronunțați prin vot mâine, la ședința de vot final de la ora 12.30. Deci acest proiect de lege rămâne pentru mâine să îl votăm.
O să vă rog să urmăriți cu atenție dezbaterile, pentru că sunt proiecte de lege foarte interesante și chiar și membrii Comisiei juridice, cu președintele în frunte, pot să urmărească această dezbatere.
Punctul 8, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 38/2009 pentru modificarea art. 39 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.
Vă rog să observați că suntem în procedură de urgență. Conform art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, intrăm în dezbaterea proiectului de lege.
O avem, din partea inițiatorului, pe doamna secretar de stat Maria Pârcălăbescu.
Doamna secretar de stat, aveți cuvântul.
## **Doamna Maria Pârcălăbescu** _– secretar de stat_
_în Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri_ **:**
## Mulțumesc.
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați,
Având în vedere prevederile art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, prin care s-a stabilit că persoanele fizice și asociațiile familiale autorizate, înregistrate în Registrul Comerțului în temeiul unor acte normative anterioare ordonanței de urgență menționate, pot funcționa în baza certificatului de înregistrare până la împlinirea termenului de un an, deci 25.04.2009, urmând ca aceste persoane să opteze pentru desfășurarea activității în una din formele prevăzute prin prezenta ordonanță de urgență, și că persoanele care nu și-au exercitat dreptul de opțiune în acest termen de un an, își încetează activitatea și vor fi radiate din Registrul Comerțului.
Având în vedere faptul că, până la 17.03.2009, din cele peste 307 mii de societăți, comercianți, care intrau sub incidența acestei ordonanțe menționate mai sus, ar fi trebuit să își exercite dreptul de opțiune, au formulat cereri în acest sens numai 78 de mii, deci 25%, și că prin punerea în aplicare a măsurii radierilor acestor comercianți din Registrul Comerțului impactul asupra mediului de afaceri va fi major, subzistând necesitatea de a veni în sprijinul mediului de afaceri, luând în considerare condițiile actualei crize economico-financiare, se impune cu necesitate și în regim de urgență modificarea art. 39 din Ordonanța nr. 44 pentru a nu mări, practic, numărul de șomeri în piață.