Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 martie 2017
Declarații politice · respins
Gheorghe Dinu Socotar
Discurs
## Mulțumesc, domnule vicepreședinte.
Raport comun al Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă asupra Propunerii legislative privind modificarea Legii nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relații și instituții publice
Conform prevederilor constituționale, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră, a respins propunerea legislativă în ședința din 1 martie 2016.
La întocmirea raportului s-au avut în vedere: avizul favorabil, cu observații, al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități din 23 martie 2016, avizul negativ al Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale.
Guvernul României nu susține adoptarea propunerii legislative.
Cele două comisii au adoptat raportul în ședințe separate – Comisia pentru cultură, pe data de 20 septembrie 2016; din 26 de membri, 22 de deputați au participat; Comisia pentru administrație, pe data de 18 octombrie 2016; din 20 de membri, 16 deputați au participat.
Ambele comisii au adoptat raport de respingere, cu unanimitate de voturi, pentru cel puțin două considerente, evidențiind că, potrivit convențiilor internaționale relevante în materie de protecție a drepturilor omului, statul are obligația de a asigura fiecărei persoane aflate sub jurisdicția sa respectarea drepturilor sale politice, civile, culturale, economice, sociale, în mod egal, fără niciun fel de discriminare.
Și, totodată, în calitate de stat care a rectificat Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg în 1992, statul are obligația să recunoască limbile minoritare, ca o expresie a bogăției culturale, și să promoveze măsuri adecvate care să permită cetățenilor aparținând minorităților naționale din România să-și mențină și să-și dezvolte cultura.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.