Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 mai 2011
Declarații politice · retrimis
Mircea Dan Geoană
Discurs
Mulțumesc domnului președinte Greblă.
Sunt intervenții, dezbateri pe marginea acestui proiect de lege?
Nu sunt.
Votul dumneavoastră pe raportul comisiei și pe proiectul de lege, un singur vot.
Cu 60 de voturi pentru, două voturi împotrivă și o abținere, proiectul de lege a fost adoptat.
La punctul 8 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2011 privind interzicerea achiziționării de la persoane fizice a metalelor feroase și neferoase și a aliajelor acestora, utilizate în activitatea feroviară.
Din partea Guvernului, domnul secretar de stat Eusebiu Manea Pistru-Popa.
Microfonul 10, vă rog.
**Domnul Eusebiu Manea Pistru-Popa** _– secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2011 privind interzicerea achiziționării de la persoane fizice a metalelor feroase și neferoase și a aliajelor acestora, utilizate în activitatea feroviară, are ca obiect de reglementare interzicerea, sub sancțiune contravențională pentru o perioadă determinată, a achiziționării de la persoane fizice a metalelor feroase și neferoase și a aliajelor acestora, utilizate în activitatea feroviară.
Urgența reglementării este motivată de periclitarea siguranței circulației trenurilor și de amplificarea premiselor producerii unor evenimente feroviare cu consecințe deosebit de grave, ca urmare a numărului mare de cazuri de furturi de materiale și componente ale infrastructurii feroviare, care conduc și la degradarea instalațiilor, astfel încât se impune interzicerea achiziționării de la persoane fizice a metalelor feroase și neferoase, a aliajelor acestora, utilizate în activitatea feroviară.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.