Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 iunie 2010
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Mircea Dan Geoană
Discurs
Mulțumesc domnului prim-ministru.
Doresc, stimați colegi, să vă reamintesc faptul că, urmare a angajării formale pe acest prim proiect de lege a angajării răspunderii Guvernului, o moțiune de cenzură poate să fie depusă în termen de 3 zile de la prezentare, în conformitate cu art. 114 alin. (2) din Constituția României.
Evident, în condițiile în care acest lucru se va produce, Birourile permanente reunite se vor întruni neîntârziat pentru stabilirea calendarului prezentării și, respectiv, dezbaterii acestei moțiuni de cenzură în plenul reunit al Parlamentului României.
Cu acestea, stimați colegi și stimate colege, trecem la punctul 2 de pe ordinea de zi.
Doamna Aura Vasile, pe procedură.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.