Ședință comună a Camerelor

Procedură.

Pe procedură, domnule președinte Victor Ponta. Vă rog, aveți cuvântul.

## **Domnul Victor Viorel Ponta:**

## Domnule președinte,

Domnule prim-ministru,

Încă o dată facem un apel la prim-ministru și la Guvernul României să nu-și angajeze răspunderea pe această lege îndreptată împotriva populației României.

Dacă o veți face, imediat, la finalul acestei ședințe, vom depune moțiune de cenzură și, probabil, veți pleca din funcție.

Vă mulțumesc.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

## Mulțumesc.

Vă

Programul de lucru a fost aprobat.

Domnul senator Emilian Frâncu, pe procedură. Vă rog, domnule senator, aveți cuvântul.

Doamnă președinte, Domnule președinte,

Stimați colegi,

Pe procedură, am mai solicitat Birourilor reunite, acum aproape trei luni de zile, și am văzut că încă nu s-a pus în discuție propunerea mea de a se edita un număr de 150 de cartele de vot, tip Camera Deputaților, cu numele senatorilor. Este atât de simplu. Nu este o cheltuială mare, este o cheltuială infimă și se vor evita, pe viitor, situații neplăcute în care, poate, cinci mâini ridicate sau nenumărate să determine, poate, destinul a mii și mii de oameni.

Deci, vă rog foarte mult, doamnă președinte, dacă se poate, să luați această măsură atât de simplă, pentru a putea să votăm cu o cartelă, așa cum este normal în orice stat civilizat.

Mulțumesc.

## Mulțumesc, domnule senator.

Propunerea dumneavoastră sunt convins că va fi ridicată de grupul parlamentar pe care îl reprezentați în Birourile permanente reunite, și acolo, evident, împreună cu secretarii generali ai celor două Camere, vom lua decizia cea mai utilă și cea mai practică pentru buna derulare a lucrărilor plenului reunit.

## Stimați colegi,

La primul punct al ordinii de zi pentru această primă ședință avem angajarea răspunderii Guvernului asupra Proiectului de lege privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Doresc să reamintesc faptul că acest proiect de lege a fost depus la Parlament la data de 31 mai 2010.

Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, în ședința din 2 iunie 2010, în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (3) din Constituția României, au stabilit perioada pentru depunerea amendamentelor, începând din ziua de miercuri, 2 iunie, până în ziua de vineri, 4 iunie, ora 20.00, precum și transmiterea acestora la Guvern, urmând ca Executivul să hotărască asupra amendamentelor pe care le va reține, respectiv respinge, și să prezinte Parlamentului proiectul de lege asupra căruia își asumă răspunderea, deci forma finală a textului cu care Guvernul vine în fața Parlamentului, angajându-și răspunderea. Cu aceste precizări de natură procedurală, îl invit la tribună pe domnul Emil Boc, prim-ministru, pentru prezentarea acestui proiect de lege.

Pe procedură, domnul Frâncu.

Domnule președinte,

Este un moment mult prea important ca să nu respectăm regulamentul nostru.

Vă rog să constatați că există numai un singur secretar de ședință.

De aceea vă rog să luați măsuri urgente pentru ca domnul prim-ministru să poată să-și prezinte asumarea răspunderii într-un mod formal corect.

Mulțumesc.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Mulțumesc.

Voi ruga secretarul de ședință din partea Senatului să-și ocupe locul la tribuna Parlamentului, pentru a putea fi în bună rânduială.

Mulțumesc pentru intervenție, domnule senator.

Conform Regulamentului ședințelor comune, secretarii de ședință sunt, de regulă, un reprezentant din partea puterii, celălalt din partea opoziției. Din dorința de a optimiza activitățile noastre, vă propunem această variantă.

În aceste condiții, îl invit pe domnul Emil Boc, primministrul Guvernului României, să se adreseze plenului Camerelor reunite cu privire la primul proiect asupra căruia Guvernul intenționează să-și asume răspunderea.

Domnule prim-ministru, vă rog, aveți cuvântul.

Domnule președinte al Senatului,

Doamnă președinte al Camerei Deputaților, Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Dragi colegi membri ai Guvernului,

Doamnelor și domnilor,

Suntem în fața unor decizii extrem de grele și impopulare, dar care trebuie să fie asumate, pentru a asigura prezentul și viitorul acestei țări.

Poate niciodată în România n-au fost mai actuale câteva vorbe ale lui Abraham Lincoln, care spunea în felul următor: „Cred cu tărie în oameni. Dacă le spui adevărul, ei te pot ajuta să înfrunți orice criză națională. Cheia este să le prezinți realitatea”.

Adevărul este că ne aflăm în cea mai gravă criză economică, în cea mai gravă recesiune economică din ultimii 60 de ani. Adevărul este că în plan intern consumăm mai mult decât producem. Adevărul este că în anii de creștere economică, și mă refer în special la 2007, 2008, în mod iresponsabil am crescut salarii și pensii fără acoperire în

productivitatea muncii. Am dat cadouri otrăvite, și mă refer aici la fosta guvernare, pe care astăzi trebuie să le plătim cu toții.

Adevărul este că astăzi, România, în condițiile în care consumă mai mult decât produce, trebuie să se împrumute cu miliarde de euro. Adevărul este că, dacă nu avem acești bani pentru a ne finanța deficitul bugetar, vom ajunge în situația în care să nu putem plăti salarii și pensii în această țară.

De aceea, cu toată greutatea și vociferările dumneavoastră, o să prezint România așa cum este ea, așa cum am făcut-o noi toți în ultimii 20 de ani, ca politicieni, că ne place sau nu ne place, așa cum, din nefericire, criza economică de astăzi ne-o arată, cu toate avantajele și, mai ales, dezavantajele ei.

Astăzi, dacă nu am lua niciun fel de măsură de reducere a cheltuielilor bugetare, deficitul bugetar ar ajunge la 9,1% din PIB. Asta ar însemna că România ar trebui să împrumute 11 miliarde de euro. Nu am ales o asemenea soluție.

În condițiile în care ne propunem să avem un deficit bugetar de 6,8%, România are nevoie de 8,4 miliarde de euro în anul 2010 ca o consecință a faptului că în acest moment se consumă mai mult decât se produce, ca o consecință, pe de o parte, a politicilor din ultimii 20 de ani, iar pe de altă parte, ca o consecință a faptului că această criză economică este necruțătoare.

## 8,4 miliarde de euro!

În acest moment, România este parte a unui acord cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială. În cadrul acestui acord, dacă aplicăm programul de austeritate, de reducere a cheltuielilor bugetare, în România, până la sfârșitul anului, în cadrul acestui acord vor intra următoarele sume de bani:

– de la Fondul Monetar Internațional – 2,5 miliarde de euro, bani care vor merge în continuare la Banca Națională, pentru consolidarea rezervelor valutare ale țării;

– de la Comisia Europeană – 2,3 miliarde de euro, care vor fi utilizați pentru finanțarea deficitului bugetar;

– de la Banca Mondială – 0,4 miliarde de euro, care vor fi, de asemenea, utilizați pentru finanțarea deficitului bugetar;

– de la BEI, BERD – 0,7 miliarde euro, care vor fi utilizați de către bănci și de către firme pentru susținerea activității economice.

Chiar și în aceste condiții în care acești bani, în urma acordurilor internaționale ale României, vin pentru finanțarea deficitului, ei nu sunt suficienți pentru a acoperi necesarul de finanțare a deficitului țării.

Ce ar însemna, atunci, din această perspectivă, renunțarea la aplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare?

În primul rând, ar însemna ruperea Acordului cu Comisia Europeană și Fondul Monetar.

Care ar fi consecințele neaplicării programului de reducere a cheltuielilor bugetare și de rupere a acordului internațional? Lucrurile sunt foarte simple și directe. Am fi în imposibilitatea finanțării deficitului bugetar de 6,8%, care înseamnă 8,4 miliarde euro.

Pe cei care au teoria deficitelor mari și spun „Faceți deficite!”, îi întreb și de la această tribună: „De unde vor veni banii cu care să ne împrumutăm pentru a finanța deficitul?”

Nu mai suntem în anul 2008, când, în condițiile unei creșteri economice de 8%, am avut un deficit de 5,4 și l-am finanțat din banii cu care am vândut BCR. Nu mai avem BCR de vândut.

Deci, atunci, cu acei bani, în loc să se facă în țară kilometri de autostradă, s-a finanțat un deficit al țării, într-o perioadă de maximă creștere economică. Plătim acum iresponsabilitatea acelor vremuri.

Pe plan extern, îmi veți spune că vom putea lua resursele financiare, dacă nu vom avea acord cu Comisia Europeană și cu Fondul Monetar.

Realitățile s-au schimbat dramatic, dragi colegi parlamentari, în ultima vreme și, în special, în 2010. Uitați-vă la ce se întâmplă în Europa! Spania a ieșit pe piața externă pentru o emisiune de bonduri, în vederea acoperirii deficitului. Nu a reușit să ia un euro. Portugalia a încercat să ia 5 miliarde euro și a reușit să ia de-abia 500 milioane euro. Grecia a încercat luni bune, în șir, să ia bani de pe piața europeană. Nu a reușit și a trebuit să intre în acord cu Comisia Europeană și cu Fondul Monetar Internațional.

Deci, astăzi, lumea s-a schimbat. Finanțatorii externi nu mai finanțează deficite. Țările care nu prezintă credibilitate în plan intern nu au nicio șansă să mai obțină soluții financiare pentru a-și finanța deficitele bugetare, adică pentru a finanța ceea ce consumă mai mult decât produc.

Îmi veți spune „Să ne împrumutăm din plan intern!”. Și o să vă spun cum stau lucrurile și aici.

În plan intern, nivelul de expunere al băncilor se apropie de limita maximă de 20%. Ce înseamnă asta într-un limbaj popular? Că din banii disponibili pe care o bancă îi are pentru credite, maximum 20% pot să-i acorde statului pentru împrumut. Nivelul de expunere, deja, al băncilor este aproape de 20%.

Deci soluțiile pe plan intern sunt extrem de reduse. Și vreau să știți că și în condițiile menținerii Acordului cu Comisia Europeană, cu Fondul Monetar pentru acoperirea deficitului avem nevoie de circa 3 miliarde euro de pe piața internă sau externă.

Dacă nu aplicăm măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, nu avem nicio șansă de a putea asigura aceste resurse financiare.

Mai mult decât atât, dincolo de situația deficitului bugetar, în condițiile în care nu aplicăm măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare se pierde Acordul cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional. În România nu vor mai putea fi efectuate refinanțări ale băncilor-mamă către băncile-fiice pentru credite pe termen scurt de aproximativ 7 miliarde euro și de 1,3 miliarde euro pe termen mediu.

Ce înseamnă asta? Că dacă nu suntem credibili în plan extern, dacă ieșim din acordurile care ne dau credibilitate, băncile-mamă nu vor mai da banii pentru refinanțarea creditelor pe termen scurt din România, care sunt în curs, ale firmelor și ale statului, împrumutate de la bănci.

Ce înseamnă asta? Firme care vor intra în faliment, firme care vor fi executate pentru că nu-și vor putea refinanța împrumutul, firme care vor fi nevoite să concedieze oameni, șomaj accentuat, criză socială.

Este o consecință la care vă invit, alături de noi, să meditați și dumneavoastră.

De asemenea, în condițiile în care am ieși din acordurile internaționale, băncile nu ar mai fi ținute de Acordul de la Viena pentru a nu-și mai retrage sumele de bani din băncile din România.

Cu alte cuvinte, doamnelor și domnilor, sunt extrem de conștient, în momentul în care am venit la această tribună să solicit Parlamentului, practic, un vot de încredere pentru a salva prezentul și viitorul acestei țări, ținând cont de situația actuală în care ne aflăm. Și o spun cu maximă responsabilitate. Ieșirea din Acordul cu Comisia Europeană și Fondul Monetar, ca urmare a neaplicării măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare, ar conduce România la incapacitate de plată și, implicit, la imposibilitatea plății pensiilor și salariilor, începând cu sfârșitul acestui an.

Aceasta este realitatea crudă pe care o avem în față și ea rezultă din faptul că atâta vreme cât consumăm mai mult decât producem și avem nevoie să ne împrumutăm pentru a finanța acest deficit pe care îl avem, iar banii nu pot fi găsiți, ajungem la situația cea mai dificilă a țării, de incapacitate de plată, inclusiv de imposibilitate a plății salariilor și a pensiilor în România.

Se pune întrebarea: ce soluții avem pentru a reduce deficitul bugetar?

Din nefericire, aceste deficite s-au accentuat în România. S-a greșit în 2008, că, atunci când am avut creștere economică, în loc să punem bani deoparte pentru vremuri mai grele, i-am cheltuit și am lăsat țara datoare. A venit criza economică în 2009 și ne-a arătat ce dezechilibre structurale majore avem în cadrul bugetului de stat cu privire la faptul că în această țară am conceput, în ultimii 20 de ani, politici prin care am pus accentul mai mult pe consum și mai puțin pe productivitate și pe muncă. Aceste lucruri le avem în fața noastră acum. Putem să ne prefacem că nu le vedem, dar acest lucru ar fi fatal acestei țări.

Pe bună dreptate, românii, cetățenii români se întreabă: de ce estimările de la sfârșitul anului trecut erau mai optimiste? De ce nu găsim o altă soluție mai bună, cum ar fi majorarea TVA, majorarea cotei unice, alături de reducerea salariilor bugetarilor? De ce nu optăm pentru asemenea soluție? De ce suntem nevoiți acum să luăm măsuri aspre de austeritate?

Și, pe bună dreptate, cetățenii români au nevoie de răspunsuri la aceste întrebări. Primul răspuns este acela pe care deja l-am dat. Suntem în mijlocul unei crize economice, în mijlocul unei recesiuni economice fără precedent. Nimeni nu a estimat acest nou val al crizei care a lovit cu putere Uniunea Europeană.

De altfel, una dintre lecțiile de bază ale ultimilor ani, și în special mă refer la ultimii doi, este că nimeni nu a putut prevedea crizele economice, nici durata lor, nici momentul de revenire la normalitate.

Uitați-vă, din nou, în jurul nostru. Țările din Uniunea Europeană strâng cureaua și se grăbesc să-și reducă cheltuielile publice pentru a-și diminua deficitele. Și am să vă dau câteva exemple. Vorbim deja de pachete de austeritate, de reducere a cheltuielilor bugetare cu 6,2 miliarde de lire în Marea Britanie, cu 24 de miliarde de euro în Italia, cu 5 miliarde de euro în Franța, cu 10 miliarde de euro în Germania.

România are un pachet de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare cu 2,5 miliarde de euro.

Credeți că Marea Britanie, Italia, Franța, Germania ar lua aceste măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare dacă ar fi bine în Europa? Nu. Pentru că, până spre sfârșitul anului trecut, guvernele și experții economici erau convinși că redresarea economică este foarte aproape, dar nu este așa. Cazul Greciei este extrem de elocvent, iar pornind de la situația Greciei, creditorii internaționali s-au uitat cu mult mai multă atenție la situația datoriilor și la posibilitatea de rambursare a lor. S-au uitat și se uită cu maximum de atenție la deficitele pe care țările le au, și, în aceste condiții, s-a îngustat foarte mult șansa de a obține bani pentru a putea să îți finanțezi deficitul bugetar.

Iar România este o țară care vine, după 2008, cu un deficit de 5,4, după o economie de 20 de ani în care deficitele structurale s-au accentuat, cu criza economică din 2009, cu accentele ei din 2010, și suntem nevoiți, pentru a putea proteja viitorul, să luăm acum aceste măsuri dure de reducere a cheltuielilor bugetare.

Pentru că se obțin mult mai greu banii pentru a finanța deficitele, trebuie acum, prin măsuri precise, să încercăm să corectăm deficitele structurale ale României. Și, prin urmare, am făcut mai multe analize. Care este cea mai bună soluție? Să majorăm taxele? Asta ar însemna să creștem TVA la 24%, să majorăm cota unică la 20% și să reducem salariile bugetarilor cu 20%.

Am ajuns la concluzia că o asemenea soluție nu ne-ar ajuta să rezolvăm situația prezentă și să pregătim ieșirea din criză, relansarea economică și posibilitatea ca această țară să aibă resursele economice necesare să meargă pe drumul bun.

Prin urmare, ne-am uitat foarte atent la cauzele cronice ale deficitelor. Avem un sistem de pensii care nu este sustenabil, și anul acesta, în condițiile în care aplicăm aceste măsuri de reducere a pensiilor, ne mai trebuie 1,7 miliarde de euro de la bugetul de stat la bugetul de pensii.

Salariile bugetarilor au crescut, de asemenea, în ultimii ani, în ritmuri care nu au fost susținute de productivitatea muncii.

Avem un sistem de asistență socială pe care foarte multe țări din Uniunea Europeană nu și-l permit, în condițiile în care avem o fiscalitate de 16%, ca și cotă unică.

Avem pensii speciale de lux, la niveluri uriașe și calculate într-un mod sfidător pentru pensionarul de rând.

Avem pensii de boală acordate cu o ușurință stupefiantă, ajutoare sociale pentru oameni sănătoși și în putere care ar fi trebuit să își câștige singuri existența, și nu prin ajutoare de stat.

Sunt cauze reale, pe care le avem în ultimii 20 de ani. Vedem în fiecare zi cum descoperim conducători auto cu certificate de handicapat, cum că sunt orbi, și, recent, 130 și ceva de cazuri au fost descoperite în Bacău. Sunt consecințele politicii noastre, a României, ca țară, din ultimii 20 de ani. Ce facem? Încercăm să corectăm aceste lucruri sau ne prefacem că ele nu există?

Am propus o soluție responsabilă, de a ne asuma în manieră directă rezolvarea acestor probleme cu care ne confruntăm.

Și, atunci, am ajuns în fața alternativei: mărirea taxelor plus reducerea cu 20% a salariilor bugetarilor sau alternativa de a nu majora taxele și de a reduce cheltuielile bugetare cu salarii, pensii și alte ajutoare sociale.

De ce am ales această soluție? Care sunt avantajele soluției nemajorării taxelor? Dacă majoram taxele, TVA, cota unică, însoțite de măsura reducerii cu 20% a salariilor bugetarilor, în primul rând pentru mediul privat am fi compromis orice șansă de creștere economică și am fi compromis orice șansă pentru mediul privat de a putea găsi resursele necesare să asigure creșterea economică a țării.

Deficitele nu se reduc prin creșterea impozitelor, ci prin controlul cheltuielilor și stimularea creșterii economice. Exact asta facem noi, reducem cheltuielile bugetare și lăsăm maxim de spațiu financiar pentru mediul privat, astfel încât să poată stimula creșterea economică.

Pe de altă parte, salariații din sectorul privat au resimțit în 2009 deja efectele crizei economice. Dacă am fi recurs la soluția majorării impozitelor, ar fi însemnat să mai fi lovit încă o dată în salariații din sectorul privat, pentru a păstra neatinse veniturile bugetarilor. Nu cred că ar fi fost corect.

Pe de altă parte, să nu uităm, cu toții, că mediul de afaceri din sectorul privat este motorul redresării economice. 3,42 de milioane de oameni aduc peste 70% din produsul intern brut și contribuie cu 66,7% din totalul veniturilor bugetului general consolidat, impozite și taxe.

Mai mult, dificultățile prin care trece economia au generat o situație aberantă, și anume câștigul salarial mediu brut în sectorul privat este de 1.523 lei, în timp ce în sectorul public este mult mai mare, de 2.350 de lei. Niciunde în lume nu există o asemenea discrepanță.

Ce ar fi însemnat majorarea impozitelor, majorarea taxelor pentru mediul privat? Ar fi însemnat compromiterea motorului redresării economice a țării sau, într-un limbaj și mai popular, dacă sectorul privat reprezintă în acest moment, practic, unicul izvor, unica resursă de creștere economică a țării, prin majorarea taxelor nu am fi făcut decât să secăm și acel ultim izvor care ar putea asigura motorul dezvoltării economice a țării.

De asemenea, Comisia Națională de Prognoză, prin simularea pe care a făcut-o, ne arată că majorarea taxelor, în condițiile actuale, în formula pe care am anunțat-o, ar fi contribuit la faptul ca un număr de cel puțin 50.000 de agenți economici să-și înceteze activitatea numai în semestrul II al anului 2010. Cu alte cuvinte, în loc să salvăm agenții economici, prin creșterea taxelor nu am fi reușit decât să ducem la dispariția a cel puțin 50.000 de agenți economici din iunie până în decembrie 2010.

În al doilea rând, inflația. Creșterea taxelor ar fi condus foarte clar la creșterea inflației și, evident, la scăderea puterii de cumpărare a oamenilor. Am fi ajuns la o inflație de aproape 10%. Or, în condițiile în care nu majorăm taxele și rămânem în programul de reducere a cheltuielilor bugetare în forma propusă, inflația va rămâne la 3,7%.

3. Cursul euro/leu ar crește substanțial. Mi-e și frică să avansez aici o sumă, să avansez o cifră, ce ar însemna pentru România, din perspectiva cursului, majorarea cotei unice, majorarea TVA, cu alte cuvinte creșterea impozitelor și taxelor în România, adică pe seama mediului privat, în detrimentul șansei acestuia de a asigura relansarea economică.