Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 octombrie 2010
procedural · adoptat
Mircea Dan Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc domnului senator Cristian Țopescu. Îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Botiș, ministrul muncii. Se pregătește domnul deputat Cezar Preda.
**Domnul Ioan Nelu Botiș** _– ministrul muncii, familiei și protecției sociale_ **:**
Domnule președinte al Senatului, Domnilor vicepreședinți, Doamnelor și domnilor miniștri, Domnule prim-ministru, Doamnelor și domnilor deputați și senatori, Stimați invitați,
În această mare agitată de argumente și contraargumente, vă rog să-mi permiteți să vă amintesc că astăzi este Sfântul Dumitru cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, și aș dori să le spun tuturor bucureștenilor la mulți ani, și să ne dea Dumnezeu înțelepciune și putere de a trece peste momente grele și de a găsi puterea de a ne uni, așa cum popoarele puternice găsesc întotdeauna, în situații de criză înțelepciunea de a se uni și de a deveni mai puternice!
Am citit cu interes moțiunea prezentată și, după ce ieri, în Comisia pentru muncă de la Senat am avut o discuție, aș spune, interesantă asupra Legii pensiilor, am ajuns la direcțiile de acțiune pe care semnatarii moțiunii le propun sub un titlu extrem de pompos, pe care până la urmă îl găsesc ca butaforie și am să explic de ce.
O guvernare eficientă – este textul moțiunii – este obligată să adopte măsuri de reformă și de modernizare a marilor „sisteme publice”, și, aici, exemplul, pensiile. Și găsesc la acest mare punct, care presupune reforma instituțională a marilor sisteme, ceea ce doriți dumneavoastră să propuneți românilor și care lucru s-a făcut de ceva timp, și v-aș ruga să luați legile din România, 571, și dacă nu găsiți elite, așa cum își dorea domnul președinte Antonescu, să procedați ca Diogene. Și am să vă citesc ceea ce cereți dumneavoastră, neimpozitarea pensiilor sub plafonul de 1.000 de lei.
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Astăzi în România peste 3.700.000 de pensionari beneficiază de neimpozitarea pensiilor până în 10 milioane de lei. Astăzi, domnilor, dumneavoastră cereți încrederea unor oameni din stradă când veniți să propuneți un program care deja există. Câtă credibilitate poate prezenta un asemenea demers? Îl întreb pe domnul senator Câmpanu, cum îi spune dânsul copilului că votează o moțiune care presupune reforme care deja există? Cine pe cine insultă acolo, până la urmă?
Aveți, doamnelor și domnilor, cel puțin 10 specialiști în Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților. Consultați-i! Este păcat, ați lucrat la un asemenea program și eu am făcut o trimitere doar la ceea ce mă pricep eu, la zona de muncă și pensii, dar s-ar putea ca între măsurile pe care le-ați prezentat să găsim multe alte lucruri pe care Guvernul deja le-a pus în aplicare, iar dumneavoastră ați pierdut trendul. Nu cred că o asemenea moțiune poate fi serioasă, atâta vreme cât vine cu asemenea propuneri. Și, din acest motiv, cred sincer că este o butaforie. Este acea scenă de mucava pe care dumneavoastră ați construit-o și în care nu credeți.