Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 martie 2019
Declarații politice · respins
Titus Corlățean
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Domnule președinte al Parlamentului Republicii Macedonia de Nord și distinși membri ai delegației macedonene,
Este un moment istoric cel al aderării Republicii Macedonia de Nord la NATO, la această Alianță atât de importantă pentru garantarea securității membrilor săi. Este un moment important și pentru România, care a fost constantă și din punctul de vedere al interesului său strategic, de a susține procesele de integrare euroatlantică și europeană în Balcani și, în mod specific, în mod special, pentru susținerea Republicii Macedonia de Nord pentru procesele sale de integrare în NATO și, respectiv, în Uniunea Europeană.
Acest lucru ar fi trebuit să se întâmple, cel puțin în ceea ce privește aderarea la NATO, încă de acum 10 ani, conform celor discutate în cadrul summitului NATO de la București. Au fost, din păcate, 10 ani pierduți pentru națiunea macedoneană, pentru că locul națiunii macedonene este în familia europeană și euroatlantică, ani pierduți din cauza contenciosului pe care îl cunoașteți, între Skopje și Atena, legat de numele țării. Este grație actualului Guvern de la Skopje, printr-o decizie curajoasă, faptul că negocierile au
fost deblocate și s-a ajuns la o soluție de compromis istoric care, iată, astăzi, permite Republicii Macedonia de Nord, sub denumirea care a fost confirmată internațional, să facă pasul decisiv pentru aderarea la NATO.
Suntem în procedură de ratificare în Parlamentul României. Anterior, colegii din Camera Deputaților au ratificat, în unanimitate, protocolul de aderare. Am încredere că și în cadrul Senatului vom avea un vot unanim, cu atât mai mult cu cât relația între România și Republica Macedonia de Nord este o relație specială, de parteneriat, de susținere reciprocă, este o relație în care există și o punte de legătură cu adevărat specială: mă refer la minoritatea macedoneană din România – și salut prezența doamnei deputat Venera Popescu, care reprezintă în Parlamentul României, ca deputat, minoritatea macedoneană din România – și, în egală măsură, vreau să subliniez și existența acestei comunități vlahe-aromâne din Macedonia, care, de asemenea, este extrem de importantă din punctul de vedere al identității și al relației dintre țările noastre.
Așa încât voi încheia și voi spune, în numele Grupului senatorial al PSD, că noi susținem, evident, cu foarte multă putere ratificarea acestui Protocol de aderare a Republicii Macedonia de Nord la NATO – va fi al 30-lea stat membru al Alianței – și vom continua să susținem, pe de altă parte, și în cadrul Uniunii Europene, cu atât mai mult cu cât exercităm președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, un pas înainte foarte important pe linia candidaturii Skopje la Uniunea Europeană, mă refer la luna iunie, atunci când sperăm să obținem consensul pentru stabilirea datei de începere efectivă a negocierilor, în calitate de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.