Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 martie 2010
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Mircea Dan Geoană
Discurs
## Mulțumesc.
Eu aș dori să-i transmiteți domnului ministru Cseke punctul de vedere al domnului senator Urban și cred că și al nostru: atunci când Guvernul vine și motivează în sensul unui aviz negativ pentru o inițiativă, indiferent din partea cui este, și se invocă crearea unui grup de lucru guvernamental pentru a se putea apleca asupra acestei chestiuni, mi se pare un gest de minimă decență și eleganță, ca să nu spun de obligație politică, ca Guvernul să și înființeze acea comisie și să informeze Parlamentul cu privire la speța respectivă. Este un lucru de minimă politețe și decență în relația dintre Executiv și Legislativ.
Domnule secretar de stat, vă rog. Microfonul 10.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.