Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 martie 2010
procedural · adoptat
Mircea Dan Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 2
Discurs
## Mulțumesc foarte mult.
Aș dori să adresez o întrebare liderilor sau viceliderilor grupurilor parlamentare cu privire la procedura de vot. În mod obișnuit, votul pe legi organice, cum este cazul acestei propuneri legislative, se dă în ședințele de plen din ziua de luni. Dacă doriți ca astăzi să dezbatem aceste propuneri legislative și luni să dăm votul final, cred că este o formulă care ar putea fi utilă. Vreau să vă reamintesc că luni, 29 martie 2010, avem termen de adoptare tacită pentru un număr relativ important de inițiative legislative.
De aceea vă sugerez această procedură, și anume să vă invit acum la dezbateri cu privire la această propunere legislativă, urmând ca votul pe inițiativele legislative cu regim de lege organică să fie dat luni, 29 martie 2010.
Suntem în cvorum de ședință fără niciun fel de problemă.
Neavând comentarii din partea liderilor grupurilor parlamentare, consider că această sugestie este reținută de plenul Senatului. Conform hotărârii Biroului permanent, luni, 29 martie 2010, vom da vot pe legi organice.
Sunt intervenții pe această propunere legislativă? Vă rog, domnule senator Ilie Sârbu. Aveți cuvântul. Microfonul 3.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.