Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 februarie 2013
Declarații politice · Trimis la votul final
Iulian Iancu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
## Stimați colegi,
Comisia pentru industrii și servicii, precum și Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice au fost sesizate spre dezbatere în fond cu proiectul de lege menționat.
Aș vrea să vă subliniez faptul că Senatul a adoptat proiectul.
De asemenea, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia de administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic au avizat favorabil proiectul de lege.
Proiectul de lege, așa cum a fost menționat și de reprezentantul Guvernului, instituie excepții de la plata taxelor și a celorlalte obligații prevăzute de Legea fondului funciar.
De ce? Pentru că pentru activitatea de producere a apei grele, prin plata acestor taxe, în fapt, taxele ar fi trebuit suportate de la bugetul de stat.
În urma dezbaterii, membrii celor două comisii au hotărât adoptarea Proiectului de lege în forma prezentată de Senat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.