Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 noiembrie 2007
procedural · adoptat tacit
Nicolae Văcăroiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc foarte mult.
Dacă mai doriți să interveniți?
Domnul vicepreședinte Remus Baciu, microfonul 8, vă
rog.
## **Domnul Remus Virgil Baciu** — _vicepreședinte_
_la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților_ **:**
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor senatori,
Punctul de vedere inițial al Guvernului a fost acela de a fi împotriva acestei propuneri legislative. Nu ne opunem însă raportului suplimentar care aduce textul de lege foarte aproape de textul de lege deja existent — este vorba de art. 50. Suntem de acord cu despăgubirea, suntem de acord ca aceasta să se facă la valoarea actualizată a prețului plătit, suntem de acord și cu existența unui drept de retenție, mai
ales că acesta este deja prevăzut de legea civilă, fiind însă consacrat în termeni doar aici. Singura observație pe care o mai avem se referă la sursa de finanțare. Noi am susține sursa de finanțare existentă în acest moment în lege. Este vorba de fondul extrabugetar aflat la dispoziția Ministerului Economiei și Finanțelor, și nu de bugetul autorităților locale. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.